Cand vine vorba de literatura, foarte putine lucruri starnesc mai multe dezbateri decat termenul de „fictiune speculativa”. Intrebati o persoana ce inseamna si ea ar putea spune ca este un termen general care se refera la genurile science-fiction, fantasy, horror si toate celelalte.
Intreaba pe altcineva si s-ar putea sa raspunda cu ceva complet diferit – poate ca fictiunea speculativa este doar stiintifico-fantastica literara. Desigur, aceasta din urma definitie declanseaza o alta dezbatere cu privire la ceea ce separa science-fiction literara de genul science-fiction. Nu este doar o chestiune de gust si preferinte? Indiferent de locul in care va aflati in dezbaterea in ceea ce priveste acest subiect, nu suntem inca o definitie ferma pentru acest termen extrem de controversat de „fictiune speculativa”.
Discutia despre ceea ce constituie fictiune speculativa nu este nimic nou. Robert Heinlein este in mare masura creditat cu inventarea termenului in eseul sau din 1947, „On the Writing of Speculative Fiction”. El a afirmat ca fictiunea speculativa este fictiunea care se concentreaza nu pe stiinta si tehnologie, ci pe reactiile umane la situatii noi cauzate de stiinta si tehnologie. Cu alte cuvinte, fictiunea speculativa se invarte in jurul preocuparilor umane versus minunatii tehnologice.
La prima vedere, definitia lui Heinlein pare utila. In calitate de cititori, putem face diferenta intre un roman stiintifico-fantastic care se concentreaza pe calatoriile spatiale incarcate de aventura si unul care priveste modul in care interactiunea cu formele de viata extraterestre lumineaza conditia umana. Cu toate acestea, cu cat comparam mai mult conceptul lui Heinlein de fictiune speculativa cu operele de literatura existente, cu atat ne confruntam mai mult cu probleme.
In primul rand, concentrarea ingusta asupra stiintei si tehnologiei limiteaza fictiunea speculativa la science-fiction si ramurile sale. Cine spune ca fantasticul nu poate cauza probleme si oamenilor? Avand in vedere ca Robert Heinlein este cel mai bine cunoscut pentru ca a scris lucrari fundamentale de science fiction, opinia sa sugereaza o anumita partinire.
Pentru altul, ideea unei probleme umane versus una tehnologica poate fi mai degraba subiectiva. In multe privinte, aceasta masura arbitrara pare o modalitate convenabila de a separa povestile stiintifico-fantastice „demne” de cele modeste. Poate ca asta era necesar pe vremea lui Heinlein, dar cu siguranta am depasit nevoia de a denigra anumite lucrari pentru a le ridica pe altele.
Considerarea restrictiva, dar subiectiva a lui Heinlein ar putea fi motivul pentru care avem cealalta definitie larg recunoscuta: fictiunea speculativa ca o categorie umbrela care cuprinde science fiction, fantezie, groaza si fiecare subgen intre ele. Nu poti fi mai incluziv.
Ideea ca fictiunea speculativa sa functioneze ca un termen general provine din propria sa descriere. Adjectivul „speculativ” provine de la verbul „a specula”. Cu alte cuvinte, fictiunea speculativa pune o intrebare si apoi emite ipoteza unui scenariu care raspunde la acea intrebare. Daca folosim aceasta abordare, atunci nu se incadreaza toate povestile stiintifico-fantastice si fantasy in categoria fictiunii speculative?
De exemplu, Sezonul al cincilea al lui NK Jemisin se intreaba ce se intampla cand o lume instabila din punct de vedere seismic, devastata de evenimente apocaliptice, se confrunta cu finalul ei apocaliptic. Seria Cantec de gheata si foc a lui George RR Martin intreaba cum o lume afectata ocazional de ierni nesfarsite ar face fata pericolelor anotimpurilor mai reci in timp ce se lupta pentru putere.
Pe de alta parte, fiind atat de incluziva, fictiunea speculativa devine si mai confuza si greu de definit. Daca orice lucrare de science-fiction si fantezie este fictiune speculativa, atunci de ce nu o numim asa si nu ne facem griji cu privire la definitiile stricte ale genurilor? Dar daca adoptam acest mod de a gandi, nu ar deveni mai greu pentru cititori sa gaseasca ceea ce le place? Unii cititori prefera fictiunea stiintifico-fantastica, in timp ce altora le place fantezia din lumea a doua. Eliminarea acestor categorii le face in cele din urma un deserviciu cititorilor.
Poate ca putem aborda intrebarea ce este fictiunea speculativa intr-un alt mod. In loc sa folositi una dintre cele doua extreme, poate cea mai buna abordare este undeva la mijloc. Pentru o definitie mai utila, sa revenim la conceptul de fictiune speculativa care pune o intrebare si raspunde cu un scenariu.
Statia unsprezece a lui Emily St. John Mandel examineaza modul in care arta poate supravietui intr-o lume devastata de o epidemie. Sosirea lui Denis Villeneuve – ea insasi o adaptare cinematografica a nuvelei lui Ted Chiang, „Povestea vietii tale” – va intreaba daca ati face aceleasi alegeri, desi stiti ca acele decizii ar duce la o strangere de inima si o tragedie viitoare. Aceasta din urma nici macar nu suna ca o poveste stiintifico-fantastica sau fantastica, dar, asa cum stiu oamenii care au vazut filmul, aceasta intrebare este pusa pe fundalul primului contact cu extraterestrii al caror limbaj modifica perceptia umanitatii asupra timpului.
Poate ca cel mai bine este sa ne gandim la fictiunea speculativa ca la naratiuni care examineaza lumea asa cum o cunoastem si ii depasesc granitele. Conform acestei definitii, spec ficul priveste lumea noastra asa cum exista astazi si isi imagineaza ce este posibil. Daca folosim acest set de conditii, atunci ideea de fictiune speculativa devine mai definita. Elimina povestile care exista deja in limitele unui gen existent.
De exemplu, Cantec de gheata si foc, in virtutea faptului ca nu este plasat in lumea noastra, nu mai intra in categoria fictiunii speculative. Nu este nevoie. Este plasat intr-o lume fantastica secundara, iar eticheta de fantezie politica epica este mai mult decat adecvata pentru a cuprinde tipul de poveste pe care o spune.
Intre timp, fictiunea speculativa devine mai utila ca descriptor pentru povesti precum Station Eleven si Arrival . Ambele naratiuni sunt science fiction, dar acel gen ca descriptor nu este foarte util pentru a semnala unui cititor sau spectator ce fel de poveste science fiction sunt. Si, in cele din urma, acesta este adevaratul scop al etichetelor de gen: de a clasifica povestile in moduri care sa le faca mai usor de gasit pentru publicul ideal.
Dar realitatea este ca definitia fictiunii speculative se schimba in timp. Robert Heinlein a definit-o intr-un fel. Definitia termenului umbrela a aparut ulterior ca reactie. Si acum, din nou, cautam un echilibru intre cele doua capete ale spectrului, pentru a fi mai precis si mai folositor. Fara indoiala, dezbaterea asupra fictiunii speculative va continua sa dezvolte. Cel putin, ne alaturam unei companii bune. La urma urmei, Margaret Atwood si Ursula K. Le Guin au avut odata o dezbatere celebra despre acest subiect.
