Edward Fosca a fost un criminal. Acesta a fost un fapt. Nu era ceva ce Mariana stia doar la nivel intelectual, ca idee. Corpul ei stia asta. A simtit asta in oase, de-a lungul sangelui si adanc in fiecare celula. Edward Fosca era vinovat. Mariana Andros este o fosta studenta la Cambridge, astazi un terapeut de grup de succes, care inca se recupereaza dupa pierderea sotului ei in urma cu un an. Viata ei monotona este intrerupta temporar cand nepoata ei Zoe o suna si ii spune ca cea mai buna prietena a lui Zoe, Tara, a fost ucisa.
In prezent, Zoe studiaza la Cambridge, unde a avut loc crima. Pentru a o consola, Mariana se intoarce la vechea ei universitate. Si la scurt timp dupa sosire, ea dezvolta o teorie despre ceea ce sa intamplat cu prietena lui Zoe.
Pentru ca Tara ii marturisise lui Zoe ca un profesor a amenintat-o ca o va ucide. Si acum Zoe pare sa se teama de profesorul de tragedie greceasca Edward Fosca.
In plus, cum de singurul alibi pe care il are Fosca provine de la un grup de fete ciudat de obsedat de el, propria sa societate secreta cunoscuta sub numele de Fecioarele? Si nu este ciudat ca este obsedat de miturile si ritualurile care trebuiau sa duca un om la granita lumii interlope?
Exista o singura explicatie care raspunde la toate aceste intrebari, nu? Iar Mariana este hotarata sa-l dea pe Edward Fosca in fata justitiei.
Chiar si atunci cand un alt corp apare in campus. Si exista indicii ca propria viata Marianei ar putea fi in pericol.
Fecioarele de Alex Michaelides
Un monstru cu un cutit se afla printre ei, nevazut, taraind pe strazi, aparent capabil sa loveasca si apoi sa se topeasca invizibil in intuneric… Invizibilitatea lui l-a facut sa devina ceva mai mult decat uman, ceva supranatural: o creatura nascuta din mit, o fantoma.
Oh baiete. Ei bine, asta ar fi putut fi mai bine. Eram ciudat dezbatut intre a fi enervat si a fi destul de distrat de aceasta carte. Dar, pana la urma, enervarea a castigat. Cu destul de putin.
Academia intunecata ma prinde mereu. Asa este – lucrul meu. Stii? Estetica mea. Are atat de multe lucruri pe care le iubesc combinate intr-un singur loc. Asa ca sunt mereu in cautarea activa a lansarilor noi care se incadreaza in aceasta categorie, iar Maidens parea sa se potriveasca perfect.
In momentul in care am vazut acea coperta, am citit descrierea si am vazut care era lucrarea anterioara a autorului, am stiut ca voi citi aceasta carte indiferent de ce. Ma asteptam sa fie intens. Ma asteptam sa fie genial. Am sperat ca va fi provocator, captivant si de neuitat.
Ceea ce – ok, probabil ca eram obligat sa fiu dezamagit in orice caz. Dar pentru o secunda, am crezut cu adevarat ca primim totul.
Ma simt in control acum, scriind asta. In acest moment, sunt calm si sanatos.
Dar sunt mai mult de unul dintre mine.
Am primit unul sau doua lucruri la care speram. Setarea. A fost frumos. Era atmosferic. Bogat in istorie. Exclusiv si enigmatic.
Si partea academica a acestei carti a fost probabil cea mai buna. Vesnic prezent, dar niciodata coplesitor. Citatele. Lectura Fosca. Micile discutii despre miturile grecesti, sau literatura, sau psihologie.
De asemenea, doar premisa a fost suficienta pentru a ma pune pe marginea scaunului meu. La Cambridge au loc o serie de crime. Un profesor teatral, fermecator, dar infiorator, obsedat de mitul Persefonei si de oamenii care au incercat sa ajunga la limita mortii. Un grup de cult de studente frumoase care il urmaresc prin preajma, obsedati de fiecare cuvant care iese din gura lui.
Daca nu esti constient de transcendent, daca nu esti treaz la gloriosul mister al vietii si mortii din care ai norocul sa faci parte – daca asta nu te umple de bucurie si nu te loveste… ai putea la fel de bine sa nu fii in viata. Acesta este mesajul tragediilor. Participa la minune. De dragul tau […] – traieste-o.
Atat de mult potential… Risipit, din pacate. Pentru ca in loc sa exploram aceste subiecte mai mult decat interesante, urmaream un – sa recunoastem – un terapeut de grup prost si neprofesionist care decide ca poate rezolva crima mai bine decat oricine altcineva.
Ceea ce, desigur, probabil – poate – posibil fusese facut in mod deliberat si acesta a fost intregul scop al povestii. Numai ca – chiar daca asta era ideea, nu cred ca mi-a placut foarte mult si nici nu mi s-a parut deosebit de interesant.
„A fost scris” este expresia greaca. Adica, pur si simplu, din acel moment, destinele lor au fost pecetluite.
Mariana a fost cu siguranta cea mai mare problema a mea cu aceasta carte. M-a enervat pana la capat. Nu credeam ca este o protagonista buna si nu aveam deloc incredere in judecata ei.
Ea a continuat sa ia decizii stupide si sa traga concluzii de nicaieri si sa le justifice cu experienta ei ca terapeut de grup combinata cu sentimentul ei. Dar lucrul este ca nu am crezut nici macar o secunda ca instinctele ei ar trebui sa fie de incredere.
Saritul ridicol la concluzii a facut-o sa para foarte neprofesionala. Goana ei dupa profesorul Fosca i se simtea ca un castel de carti. A fost nevoie de mult efort pentru a construi, dar a fost atat de evident usor de aruncat in aer.
Tocmai a decis sa-l tinte pe acest barbat. Cine e un prost, fara indoiala. Dar nu ai nevoie de obicei de o dovada mai ferma inainte de a cataloga pe cineva drept criminal? Inainte de a merge in jur si de a spune tuturor ca stii ca a facut-o? Doar stii .
Si daca politia nu avea de gand sa-l urmareasca, atunci poate ca Mariana – ca o datorie de onoare fata de prietena lui Zoe – ar putea asculta povestea acestei tinere… si sa o ia in serios.
Numai pentru ca nimeni altcineva nu a facut-o.
In cateva ocazii, alte personaje i-au spus ceva de genul – esti o femeie foarte inteligenta si un terapeut atat de bun… Si de fiecare data m-as gandi – este, totusi? Este ea cu adevarat? Ce anume te-a facut sa crezi asta?
Nici macar nu voi mentiona aici toate deciziile stupide pe care le-a luat aceasta femeie. Nu am timp sa o fac, iar tu nu ai timp sa o citesti.
Dar chestia este ca nu a fost doar Mariana. Aceasta carte era plina de oameni care ar trebui sa fie cu adevarat destepti care ar fi putut face ceva pentru a limita tragedia. Dar nu.
In schimb, avem politisti care nu iau in serios martorii. Avem decan si profesori de la Cambridge si niciunul dintre ei nu spune – hmm, tipul asta Fosca pare destul de ciudat. Poate ar trebui sa ne uitam mai atent la ceea ce se intampla in intalnirile lui secrete. Poate ar trebui sa-l scoatem din campus, macar pentru putin timp. Macar sa vedem daca crimele se vor opri.
Mariana nu s-a putut abtine sa nu se simta putin sceptica – experienta ei in teoria grupurilor ii spunea, de regula, sa fie suspicioasa fata de orice grup indragostit de un profesor; acele situatii rareori se terminau cu bine.
In plus, intreaga poveste a parut putin prea dramatica pentru a fi autentica. Ceea ce nu este chiar neobisnuit pentru mediul academic intunecat, dar exista dramatice bune si dramatice rele. Si acesta nu a fost chiar grozav.
Era ceva amator in povestirea. Nu a fost convingator. Incoerente in comportamentul personajelor. Si o multime de lucruri mici pe care mi-as fi dorit sa fi fost editate.
Lumea nu se mai simtea mut si gri si departe – in spatele unui val. Se simtea din nou viu, viu si plin de culoare, ud de ploaia de toamna; si vibrand cu zumzetul etern al nasterii si mortii nesfarsite.
Finalul – vreau sa spun. Stii. Am intrebari.
Sincer, inca nu sunt sigur ce sa fac din asta. Pe de o parte, modul in care s-a incheiat povestea, avea o nota ciudat de satisfacatoare. Pe de alta parte, nu am simtit ca am ajuns la o concluzie la povestea pe care o citisem tot timpul.
A fost probabil cel mai satisfacator de nesatisfacator final pe care l-am citit vreodata.
Una peste alta, ii dau lui The Maidens 2,5 stele, deoarece a fost sub medie pentru mine. Doar ca – ma asteptam atat de multe de la asta. Chiar am crezut ca o sa-l placa si ca s-ar putea chiar sa ajunga printre preferatele mele, asa cum a facut The Silent Patient.
As fi in continuare dispus sa verific orice va veni Alex Michaelides in continuare. Tipul are in el un povestitor, sunt sigur ca mai are multe de oferit genului thriller.
PS Tocmai am vazut ca publica un nou thriller, The Fury, la inceputul lui 2024. Incrucisam degetele, ne place!
