Pentru a fi complet sincer, singurul motiv pentru care am luat-o pe verisoara mea Rachel a fost pentru ca Daphne du Maurier a castigat multa atentie cu celalalt roman de mister gotic al ei – Rebecca. Am auzit atat de multe lucruri uimitoare despre el, a trebuit doar sa-l incerc. Si toamna, si mai ales octombrie, parea a fi momentul perfect pentru ea.
Dar, nu am putut obtine o copie a lui Rebecca la timp pentru lectura de pre-Halloween din acest an. Asa ca am decis sa o las pentru anul urmator si sa citesc altceva de la acest autor.
Daphne du Maurier este cunoscuta ca o regina a romanelor intunecate, gotice si tulburatoare in care nici macar finalul nu aduce o dezvaluire completa. Am auzit, de asemenea, multe laude ale stilului ei de scris, stabilirea atmosferei si a caracterului.
Exista, de asemenea, cateva adaptari foarte cunoscute ale romanelor lui Du Maurier. Hitchcock a bazat cateva dintre filmele sale pe scrierile ei, inclusiv Rebecca si The Birds.
Exista si My Cousin Rachel din 2017 (cu Sam Claflin si Rachel Weisz in rolurile principale), precum si versiunea Netflix din 2020 a lui Rebecca (Lily James, Armie Hammer si Kirstin Scott Thomas).
Nu am vazut niciodata o adaptare a vreunei lucrari ale ei si nici nu am citit ceva de la ea. Dar o cautare rapida prin Google si am fost convinsa ca Daphne du Maurier va fi cu siguranta o autoare pe care mi-as dori-o pe raftul meu.
Am luat-o pe verisoara mea Rachel cu asteptarile mele destul de ridicate chiar inainte de a vedea despre ce era vorba in carte…
Despre ce e vorba?
Philip Ashley a fost crescut de unchiul sau oarecum excentric Ambrose. Hotarat ferm sa nu se casatoreasca niciodata, Ambrose doreste sa-si petreaca restul vietii pe mosia lui cu Philip, care urmeaza sa-i fie mostenitorul, si fara femei care sa incerce sa-si incurce stilul de viata de burlac.
Dar o calatorie la Florenta schimba brusc totul. Primele scrisori pe care Ambrose le-a scris acasa vorbesc despre el s-a intalnit cu verisoara lor misterioasa Rachel, s-a indragostit de ea si s-a casatorit.
Dar apoi scrisorile devin din ce in ce mai sinistre, invitandu-l in cele din urma pe Filip sa vina sa ajute. Pana cand Philip ajunge la Florenta, unchiul sau este mort si exista mai mult de un mister de rezolvat.
Si acum vaduva misterioasa a lui Ambrose este asteptata la marea proprietate a lui Ashley din Cornwall. Indurerat si abia stiind nimic despre ea, Philip are o singura dorinta si o singura dorinta – sa o faca pe femeie sa plateasca pentru orice i s-a intamplat unchiului sau…
Verisoara mea Rachel de Daphne du Maurier
Nu-mi amintesc cand a fost ultima data cand inceputul unei carti m-a cuprins atat de mult din primele propozitii.
Aceasta a fost una dintre acele carti pe care cred ca ar trebui sa o citesc de cel putin doua ori. A fost plin de indicii si banuieli pe care nu le intelegi pe deplin cand l-ai citit prima data, dar sunt atat de tachinate – chiar vrei sa stii.
In plus, atmosfera acestei carti a fost atat de captivanta! Du Maurier creeaza cu maiestrie scena. Pregateste un mediu nelinistitor, de neincredere, plin de astfel de intrigi si manipulari de subtitrare, le poti rata daca clipesti. Acte mici care au un mare impact si duc inevitabil la evenimente tragice.
Era gotic. A fost captivant. Foarte confuz. Plina de presimtiri. Doar genial!
Dar iata chestia – in timp ce am apreciat subtilitatea si desi a facut povestea la fel de uimitoare, credibila si de relatabila, de multe ori m-am prins ca am nevoie de… mai mult. Am vrut niste condimente. Ceva cu adevarat suculent. Un scandal pentru a face aceasta poveste putin mai nervoasa. Pentru a face totul un pic mai interesant.
Asa cum a fost, a fost grozav. Dar poate doar un pic plictisitor. Mai ales mijlocul cartii care s-a rostogolit incet si constant, fara ca nimic sa o intrerupa.
Finalul, insa, a fost absolut fenomenal. Ambiguu in cel mai bun mod posibil. M-a facut sa ma intreb zile intregi ce stiam cu adevarat despre aceste personaje. Si inca nu am nicio idee daca unele dintre presupunerile mele au fost adevarate sau nu.
Deci, a fost un inceput captivant si un sfarsit perfect, iar apoi mijlocul care a fost… Nu a fost plictisitor. Sau cel putin nu a fost scris intr-un mod care sa te plictiseasca de moarte. Pur si simplu citesti si continui sa citesti, si nu se intampla nimic super interesant, dar intotdeauna exista ceva care iti retine atentia si te face sa continui si mai departe…
Si apoi, dupa 200 de pagini, te intrebi brusc – stai, ce am citit in tot acest timp? Pentru ca as paria ca s-ar putea incadra totul in cateva capitole.
Verisoara mea Rachel este o carte bazata pe personaje, cu momente atmosferice puternice, gotice. Si ambele parti au fost facute cu brio. In plus, acumularea lenta isi are cu siguranta scopul in aceasta carte. Creeaza un mediu bantuitor, nedemn de incredere, mai bun decat ar putea orice incident izolat vreodata.
Dar mai aveam nevoie de putin mai mult.
Am citit undeva ca Rebecca este invers – o scriere putin de calitate inferioara, dar o poveste mai interesanta. Si pentru mine – asta suna perfect. Acum chiar, abia astept sa-l citesc…
A trecut ceva vreme de cand nu am citit-o pe Verisoara mea Rachel si inca nu ma pot opri sa ma gandesc la asta! Si cu cat ma gandeam mai mult, cu atat apreciam mai mult povestea magistrala pe care a creat-o Daphne du Maurier. Imi place! Este atat de captivanta si captivanta! Chiar si dupa un timp ma tot intriga si ma face sa ma intreb.
Initial am dat acestei carti 4 stele, dar vreau sa spun haide – nu poti avea o carte la care sa nu te mai gandesti si sa-i dai mai putin de 5⭐. Asa ca mi-am actualizat ratingul.
Verisoara mea Rachel este acum una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata, o favorita absoluta si nu ma pot opri sa o recomand oamenilor. L-am adaugat la lista mea de lecturi preferate de toamna si daca indraznesc sa pun vreodata o lista cu lecturile mele preferate din toate timpurile, sunt destul de sigur ca aceasta va fi pe ea.
