Recenzie: The Eye of the World de Robert Jordan

Majoritatea seriei a fost scrisa de Robert Jordan, apoi finalizata postum de Brandon Sanderson. Nu stiu prea multe despre asta, doar ca, conform unora dintre coperti, este al doilea cel mai mare serial fantasy epic, imediat dupa Stapanul Inelelor?

Si imi place fantezia epica. De asemenea, obisnuiam sa prefer seriale lungi decat cartile scurte (imi place cand ajung sa petrec mult timp cu personaje, sa le cunosc foarte bine si sa ma investesc temeinic) inainte de a incepe blogul si aproape ca ma zdrobesc urmarind niciodata… incheierea TBR-urilor. Dar ma intorc incet la ceea ce functioneaza cel mai bine pentru mine.

Singurul lucru este ca am auzit ca acesta este unul dintre acele serii in care trebuie sa citesti destul de putin inainte de a deveni genial si de a fi cu adevarat investit in poveste. Si de obicei nu sunt pregatit sa citesc patru carti mediocre, asa ca a cincea ma poate uimi.

Dar asta chiar vreau sa o citesc.

Gandurile mele in timp ce citesc The Eye of the World de Robert Jordan

30% in carte:

Marile fierbeau, iar cei vii ii invidiau pe morti. Totul s-a spulberat, si toate, cu exceptia memoriei, s-au pierdut, si o amintire mai presus de toate celelalte, despre cel care a adus Umbra si Spargerea Lumii. Si l-au numit Dragon.

Sunt aproape o treime in carte si nu am multe de spus despre asta. In multe privinte, este exact ceea ce m-as astepta de la o fantezie epica clasica scrisa la inceputul anilor 90.

Inceputul este lent. Nu incet incet, lucrurile se intampla. Dar inca nu prea am sentimentul ca ceva semnificativ (semnificativ pentru mine) se intampla. Stiu, ce mod de a explica asta.

Autorul inca pune la punct totul. Dar exista o multime de cazuri mici in care naratiunea nu este convingatoare.

Modul in care descoperim lucruri despre lume si istoria si istoria ei este putin peste tot. Primim doar bucati prin conversatii si cred ca ar trebui sa completam restul?

Cel putin nu exista depozite lungi de informatii, dar exista o multime de descrieri lungi ale absolut tot. Ceea ce – din nou, este de asteptat. Si pot sa ma grabesc putin prin acele parti, asa ca nu e chiar asa de rau.

Inca astept sa incep sa am grija de personaje si sa fiu uimit de intriga. Nu cred ca nici unul se va intampla in curand, dar inceputul este suficient de bun pentru a ma face sa fiu optimist cu privire la serie in general.

Exista o cautare in desfasurare unde ma aflu in prezent. Si sunt destul de sigur ca trofeul ales va fi o parte uriasa a povestii, ceea ce este grozav pentru ca iubesc acel trop.

70% in carte:

Relaxeaza-te, baiete. Luati viata asa cum vine. Fugi cand trebuie, lupta cand trebuie, odihneste-te cand poti.

Daca nu as fi atat de incapatanat ca mine, as fi renuntat deja la aceasta carte.

Chiar ma lupt cu el. Sincer – este plictisitor. Ei inca calatoresc intr-un loc de care nu-mi pasa din cauza unui motiv vag care cred ca este suficient de bun pentru ei. Se intalnesc cu lucruri in drumul lor acolo. Dar abia am intrat in povestea generala si fara ea, nimic nu are prea mult sens.

Momentan, nimic nu este explicat foarte bine. Cred ca la o recitire lucrurile ar avea mult mai mult sens. Pot chiar sa vad cum oamenii care cunosc deja restul povestii ar putea crede ca aceasta este o configuratie grozava pentru ceea ce urmeaza. Dar, ca cineva care habar n-are cum decurge restul povestii… este doar ca nu exista prea multa substanta.

100%:

Moartea este mai usoara decat o pana. Datoria, mai grea decat un munte.

Ei bine, aceasta ultima portiune a devenit mai captivanta pentru mine, dar nu cu mult. Doar cat sa vrei sa incerci a doua carte.

Sincer, inca nu sunt sigur ce simt in legatura cu acesti primi pasi in seria Roata timpului. Vad potentialul, dar deocamdata livrarea nu este acolo.

Dar inca simt ca The Eye of The World s-ar simti grozav la o recitire, odata ce ai terminat intreaga serie.

Ei bine, cel putin acum pot sa ma duc sa vad primul sezon al acelui serial TV. Abia astept sa vad in ce parte ma va influenta.

Cat despre carte, 3 stele de la mine si degetele incrucisate imi place mai mult a doua.

The Eye of the World de Robert Jordan 

Pe masura ce Roata Timpului se intoarce, locurile poarta multe nume. Barbatii poarta multe nume, multe fete. Fete diferite, dar mereu acelasi om. Cu toate acestea, nimeni nu stie Marele Model pe care il tese Roata, sau chiar Modelul unei epoci. Putem doar sa privim, sa studiem si sa speram.

Au trecut cateva zile de cand am terminat aceasta carte si deja am inceput sa ma simt mai bine in privinta ei. Chiar nu a trecut mult timp, dar dupa cateva ganduri, am inceput sa apreciez mai mult ideea din spatele acestei povesti, care este epica.

Poate ca acesta este unul dintre acele serii care arata mai bine de la mica distanta. Sau poate am avut nevoie doar de un moment.

De fapt, am inceput sa apreciez lucruri mici aleatorii de care nu-mi pasa cand s-au intamplat, dar acum simt ca au pus la cale ceva. In special inceputul cartii mi se pare foarte intrigant acum.

Iar tropii devin din ce in ce mai interesante, mai ales ca am auzit ca se fac lucruri distractive cu ele pe masura ce povestea progreseaza. Mie, acum par atat de clar stereotipe, abia astept sa vad ce va fi dat peste cap si cum.

Rolurile de gen nu sunt inca destul de clare pentru mine. Mi-am dat seama ca nici macar nu am mentionat intregul „barbatii devin nebuni cand folosesc magia, asa ca femeile sunt singurele care o pot folosi”. Dar asta pentru ca inca imi dau seama singur. Banuiesc ca am nevoie ca lucrurile sa se dezvolte un pic mai mult inainte de a putea decide daca ne place sau daca uram.

Personajele – nu-mi este usor sa-mi pese de vreunul dintre ele in acest moment. Nu am nimic impotriva niciunuia dintre ei. Nu le gasesc neplacute. Ei sunt bine. Dar asta este, ei sunt – bine .

Sau poate ca toate micile inconsecvente din comportamentul fiecaruia ma fac sa simt ca nu le cunosc cu adevarat pe niciuna dintre ele.

Dar vestea buna este ca sunt mult mai optimist in ceea ce priveste citirea a doua carte decat eram cand tocmai am terminat The Eye of the World. Chiar am inceput sa-mi lipseasca putin totul, la care chiar nu ma asteptam.