Poezia este un gen atat de vibrant. Unul care este capabil sa exprime mai multe figuri de stil, sa evoce emotii diverse si sa impinga constant barierele impactului si constientizarii. Poezia poate fi semnificativa, ritmica si are o anumita frumusete.
In cuvintele poetului victorian Matthew Arnold, „Coroana literaturii este intr-adevar poezie”. Implicatia acestei afirmatii presupune ca poezia este o institutie regala care trebuie protejata, conservata si generationala. Cu toate acestea, daca istoria este vreo indicatie, este evident ca poezia nu a fost intotdeauna tratata ca Coroana literaturii.
In trecut, poezia a fost infuzata in vorbire, carti si stil de viata. In acest moment, a existat o structura clara care a pus bazele poeziei si intr-adevar a fost prioritizata. In epoca medievala, regii si reginele erau apreciati prin colocvialul poeziei. Sa va relaxati si sa savurati in firele complicat tesute ale adoratiei, care se imbina in versuri si strofe ale diverselor poezii. Indragostitii au fost vazuti exprimandu-si cele mai profunde emotii prin aceasta arta verbala. Era un asemenea moment sa fii in viata.
In aceasta era, este sigur sa spunem ca coroana a fost lasata neprotejata mult prea mult timp. Desi inca inspirator si de impact, este evident ca dezvoltarea poeziei moderne a difuzat oarecum eleganta invechita a genului.
Desi este folosit pentru a reflecta mai multe evenimente, emotii si constructe, utilizarea poeziei moderne inclina spre impactul justitiei sociale si evidentierea defectelor politice in diverse tari ale lumii. Astfel, genul a capatat o noua naratiune, una alimentata de schimbare si rezistenta. Acest lucru este laudabil si atat de multi poeti poarta laudele pentru aceasta miscare. Cunoasterea, spun ei, este putere si, intr-o incercare de a inalta si a pastra Coroana, aceasta piesa evidentiaza o mana dintre cele mai bune poezii din toate timpurile.
Ce este marea poezie?
„Vino, citeste-mi o poezie, o poezie simpla si sincera, care va alina acest sentiment nelinistit si va alunga gandurile zilei” – Henry Wadsworth Longfellow.
Sensul sau reprezentarea marii poezii se va reflecta in poeziile urmatoare, dar mai intai, exista anumite calitati pe care aceste poezii le au in comun. Pentru ca poezia sa fie considerata „mare” sau „cea mai buna”, aceste calitati nu sunt negociabile pentru poet;
Constientizare: Poetul trebuie sa posede o constientizare acuta a experientei. Pentru ca acest lucru sa fie adevarat, el/ea trebuie sa fie stimulat mental sau constient, acordand o atentie deosebita diverselor experiente, precum si impactului lor emotional. In esenta, poetul trebuie sa fie in mod corespunzator constient, destept si constient, deoarece niciun dullard nu a scris vreodata o mare poezie in istoria poeziei.
Imaginatie intangibila: Poetul trebuie sa aiba o imaginatie atat de fantezica si creativa incat sa incite relatii multiple intre experiente. Aceste relatii sunt noi si unice, dar realitatea lor nu a fost niciodata conceputa mental de altcineva. Cu alte cuvinte, poetul trebuie sa fie capabil sa creeze metafore si semnificatii noi, deoarece se crede ca un poem fara metafore proaspete nu este unul bun si unul fara metafore deloc nu ar trebui sa fie numit poezie, indiferent de elementele sale, sens, forma, dispozitive sau impact emotional.
Aplicatie: Poetul trebuie sa fie capabil sa aplice acele metafore in cuvinte, amplificand astfel impactul scenariului care evoca exact impactul emotional pe care il intentioneaza poetul, in cititor. Acest lucru se realizeaza prin alegerea si aplicarea cuvintelor, explorarea sunetelor si utilizarea ritmurilor la fel de intentionat cum fac compozitorii cu versuri grozave de cantece atunci cand analizeaza strategic implicatia emotionala a fiecarui cuvant, propozitie, sunet, ritm, pauza si aranjarea unitara a acesteia.
Oricat de mult maretia unei poezii nu depinde de cititor sau de public, ca si in cazul cuvantului vorbit, o poezie grozava poate fi apreciata doar de cei care o inteleg. Acestea fiind spuse, este demn de remarcat ca poetii care au scris aceste poezii ar putea fi reflectati ca cei mai buni poeti ai tuturor timpurilor in limba engleza.
Cu toate acestea, selectia acestor poezii este pur subiectiva. Este o chestiune de preferinta si gust, deoarece nu exista nici o masuratoare, nici criterii care sa determine ce poezie merita sa figureze in aceasta lista. In esenta, daca simtiti ca o anumita poezie a fost exclusa sau ar trebui eliminata din aceasta lista, aveti dreptul sa va creati lista in functie de modul in care considerati potrivit.
Apoi cititi din volumul pretuit
Poezia la alegerea ta,
Si imprumuta la rima poetului
Frumusetea vocii tale.
Si noaptea va fi plina de muzica,
Si grijile, care infesteaza ziua,
Isi vor plia corturile, ca arabii,
Si cum fura in tacere.
-Henry Wadsworth Longfellow-
In nicio ordine anume, iata cele mai bune 10 poezii din toate timpurile in limba engleza
1. Un psalm al vietii de Henry Wadsworth Longfellow (1807-1882)
Nu-mi spune, in numar jalnic,
Viata nu este decat un vis gol!
Caci sufletul care doarme este mort,
Si lucrurile nu sunt ceea ce par.
Viata este reala! Viata este serioasa!
Si mormantul nu este scopul lui;
Praf tu esti, in praf se intoarce,
Nu s-a vorbit despre suflet.
Nu bucurie, si nu tristete,
Este sfarsitul sau calea noastra destinata;
Dar sa actionam, ca fiecare maine
Gasiti-ne mai departe decat astazi.
Arta este lunga, iar timpul este trecator,
Si inimile noastre, desi puternice si curajoase,
Totusi, ca niste tobe infundate, bat
Marsuri funerare spre mormant.
In campul larg de lupta al lumii,
In bivuacul Vietii,
Nu fii ca vitele proaste, conduse!
Fii un erou in cearta!
Nu ai incredere in viitor, oricat de placut!
Lasa trecutul mort sa-si ingroape mortii!
Actioneaza, actioneaza in Prezentul viu!
Inima inauntru si Dumnezeu deasupra capului!
Vietile unor oameni mari ne amintesc toate
Ne putem face viata sublima,
Si, plecand, lasa in urma noastra
Urme de pasi pe nisipurile timpului;
Urme de pasi, asta poate alta,
Sailing o’er life’s solemn main,
Un frate pustiu si naufragiat,
Vazand, voi avea din nou inima.
Sa ne trezim si sa facem,
Cu o inima pentru orice soarta;
Inca realizeaza, inca urmaresc,
Invata sa lucrezi si sa astepti.
Longfellow a fost un poet atat de celebru ale carui poezii ii descriu stralucirea. Poemul sau, „Un psalm al vietii” are noua strofe si fiecare strofa pare sa scoata in evidenta un fel de gandire diferit.
Totusi, in concluzie, poemul gloriifica viata, scopul ei, tot ceea ce este si tot ce poate fi. Poemul este un fel de invocare a omenirii, inspirandu-i sa ramana pe calea dreptatii, deoarece este modul corect de a trai viata.
2. Ozymandias de Percy Bysshe Shelley (1792-1822)
Am intalnit un calator dintr-un pamant antic
Cine a spus: „Doua picioare de piatra uriase si fara trunchi
Stai in desert. . . Langa ei, pe nisip,
Jumatate scufundat, zace un chip zdrobit, a carui incrunta,
Si buza incretita, si ras de comanda rece,
Spune ca sculptorul ei bine citeste acele pasiuni
Care inca supravietuiesc, imprimate pe aceste lucruri fara viata,
Mana care i-a batjocorit si inima care a hranit:
Si pe piedestal apar aceste cuvinte:
„Numele meu este Ozymandias, regele regilor:
Uitati-va la lucrarile mele, Puternice, si disperati!’
Nu mai ramane nimic in afara. In jurul decaderii
Din acea epava colosala, nemarginita si goala
Nisipurile singure si plane se intind departe.”
Cei mai mari regi si conducatori precum Napoleon, Iulius Cezar si chiar Carol cel Mare au toti un caracter comun, incapacitatea lor de a supravietui imperiilor pe care le-au creat.
Ozymandias-ul lui Shelley este o poveste morala clasica, una luata din perspectiva unui calator care a vazut doar ramasitele marelui Ozymandias, conducatorul Egiptului Antic, in statuile sale epuizate. Acest conducator era inversunat si temut in toate sensurile cuvintelor, dar, ca toate lucrurile, domnia sa a supravietuit celor care au venit dupa el.
Aceasta poezie reaminteste cititorului de fortele inevitabile si distructive ale timpului, istoriei si naturii, la care toate fiintele vii sunt susceptibile. Poemul descrie, de asemenea, ca domnia, succesul, puterea, mandatul, banii, sanatatea si prosperitatea nu sunt eterne, deoarece pot dura atat de mult inainte de a fi aruncate in „nisipurile singure si nivelate”.
3. Oda asupra unei urne grecesti de John Keats (1795-1821)
Iata un fragment din poezie
„Tu inca neracita mireasa linistii,
Tu, copilul adoptiv al tacerii si al timpului incet,
Istoricul silvan, care nu poate exprima astfel
O poveste inflorita mai dulce decat rima noastra:
Ce legenda cu frunze bantuie despre forma ta
De zeitati sau muritori, sau de ambele,
In Tempe sau in valurile Arcady?
Ce oameni sau zei sunt acestia? Ce fecioare iubesc?
Ce urmarire nebuna? Ce lupta pentru a scapa?
Ce tevi si timbre? Ce extaz salbatic?”
„Oda pe o urna greceasca” a lui John Keat este oarecum reparatoare pentru „Ozymandias” a lui Shelly. Poemul descrie arta de pe urna greceasca la fel de atemporala si indestructibila, asa cum a supravietuit timp de mii de ani, in timp ce a asistat la nasterea si disparitia marilor imperii, oameni cu vitejie si putere, copaci, preoti si a tuturor celor care au viata.
An de an, deceniu de deceniu, secol de secol, in timp ce lumea se ridica si se prabusi, arta descrisa pe aceasta urna greceasca parea invulnerabila, traind pentru ceea ce parea o eternitate.
In esenta, poemul este despre atemporalitatea artei alaturi de utilizarea ei ca mijloc de evadare din ignoranta, natura umana si moarte sigura, deoarece permite cuiva sa se apropie de o alta forma de viata si sa exploreze adevarurile prin frumusetea ei.
4. Invictus de William Ernest Henley (1849-1903)
Din noaptea care ma acopera,
Negru ca groapa de la stalp la stalp,
Multumesc oricum ar fi zeii
Pentru sufletul meu de necucerit.
In ghearele cazute ale imprejurarilor
Nu am tresarit si nici nu am plans tare.
Sub lovitura hazardului
Capul meu este insangerat, dar neplecat.
Dincolo de acest loc al maniei si al lacrimilor
Raspunde, dar groaza umbrei,
Si totusi amenintarea anilor
Ma gaseste si ma va gasi fara frica.
Nu conteaza cat de stramta este poarta,
Cat de incarcat de pedepse sulul,
Sunt stapanul sortii mele,
Sunt capitanul sufletului meu.
Invictus, care traducerea latina pentru Invincibil este o poezie care este o piesa de inspiratie. Poetul, William Ernest Henley a scris aceasta poezie in timp ce era internat pentru o afectiune recurenta de sanatate, iar poemul este un apel clar la perseverenta prin tulburari si greutati.
Poezia este scrisa pentru a ridica spiritul uman pentru a lupta prin orice circumstanta. „Sunt stapanul soartei mele, sunt capitanul sufletului meu”, prin urmare, preia-ti controlul asupra vietii tale si lupta impotriva acestor temeri. Invictus ar putea fi doar poezia de care ai nevoie atunci cand treci printr-o perioada grea.
5. Sonetul 29 de William Shakespeare (1564-1616)
Cand sunt de rusine cu Noroc si cu ochii oamenilor,
Eu singur imi plang starea de proscris,
Si tulbura raiul surd cu strigatele mele fara ghete,
Si uita-te la mine si blestema-mi soarta,
Dorindu-mi ca la unul mai bogat in speranta,
Prezentat ca el, ca el cu prieteni posedati,
Dorind arta acestui om si scopul acelui om,
Cu ceea ce imi place cel mai mult, cel mai putin multumit,
Cu toate acestea, in aceste ganduri, aproape dispretuindu-ma,
Poate ca ma gandesc la tine si apoi la starea mea,
(Ca si lark la rasaritul zilei
Din pamant imbufnat) canta imnuri la poarta raiului,
Caci dragostea ta dulce si-a adus aminte de o asemenea bogatie,
Ca atunci dispretuiesc sa-mi schimb starea cu regii.
Aceasta lista ar fi incompleta fara unul dintre cei mai buni dramaturgi, scriitori si poeti din toate timpurile, William Shakespeare. Acest poem descrie modul in care iubirea poate afecta pozitiv psihicul cuiva, deoarece ofera reparatii sau compensatii pentru pierderi si esecuri.
Poemul presupune ca compania unei persoane dragi depaseste lucruri materiale precum faima si bogatia. Sonetul 29 al lui Shakespeare se abate de la naratiunea obisnuita a frumusetii fizice si a dorintei erotice pe care scriitorul o enunta de obicei in lucrarile sale si se concentreaza asupra modului in care constructia abstracta a iubirii poate oferi ajutor pentru pierderile materiale.
6. Harlem de Langston Hughes (1902-1967)
Ce se intampla cu un vis amanat?
Se usuca
Ca o stafide la soare?
Sau purteaza ca o rana-
Si apoi fugi?
Pute a carne putreda?
Sau crusta si zahar peste-
Ca un dulce siropos?
Poate doar slabeste
Ca o sarcina grea
Sau explodeaza?
Harlem de Langston Hughes este o poezie care explica posibilitatile viselor care sunt puse in asteptare. Aceasta poezie reflecta starea de spirit de dupa al Doilea Razboi Mondial a afro-americanilor. Pe masura ce Marea Depresiune si razboiul s-au terminat, pentru Africa-Americile, visele si tot ce era nevoie erau inca amanate.
Aceasta poezie a fost creata initial pentru a evidentia disparitatea sistemica, rasismul institutional si segregarea impotriva negrilor care ii impiedica sa-si indeplineasca visele, cu toate acestea, este inca aplicabila viselor altora.
7. Drumul neluat de Robert Frost (1874-1963)
Doua drumuri divergeau intr-un padure galben,
Si imi pare rau ca nu am putut calatori pe amandoua
Si fii un singur calator, mult am stat
Si m-am uitat in jos una cat am putut
Pana unde s-a aplecat in tupus;
Apoi l-a luat pe celalalt, la fel de corect,
Si avand poate o pretentie mai buna,
Pentru ca era iarba si dorea sa se poarte;
Desi in ceea ce priveste trecerea acolo
Le purtasem cam la fel,
Si amandoi in acea dimineata zaceau in mod egal
In frunze nici un pas nu calcase negru.
O, am pastrat-o pe prima pentru o alta zi!
Cu toate acestea, stiind cum drumul duce la drum,
Ma indoiam daca ar trebui sa ma intorc vreodata.
O sa spun asta cu un oftat
Undeva veacuri si varste de aici:
Doua drumuri s-au despartit intr-o padure si eu…
L-am luat pe cel mai putin calatorit,
Si asta a facut toata diferenta.
The Road Not Taken este o poezie de Robert Frost care evidentiaza ambiguitatea alegerilor vietii, deoarece evidentiaza momentele in care este nevoie de o decizie. Ambiguitatea poeziei provine din masura determinismului versus liberul arbitru, deoarece totul tine de posibilitatile de care se bucura sau se pierde atunci cand o decizie sau un drum este arat in detrimentul celuilalt.
Intrebarea cum sa faci o diferenta in lume este, de asemenea, descrisa in aceasta poezie, iar Drumul neluat este cunoscut drept cel mai citit gresit poem din America.
8. Oportunitate de John James Ingalls (1833-1900)
Stapanul destinelor umane sunt eu;
Faima, dragostea si averea pe urmele mele asteapta.
Orase si campuri pe care le plimb. patrund
Deserturi si mari indepartate si, trecand pe acolo
Casuta si magazin si palat, mai devreme sau tarziu,
Bat nedorit o data la fiecare poarta.
Daca dormi, trezeste-te; daca ospateaza, ridica-te, inainte
ma intorc. Este ora destinului,
Iar cei care ma urmeaza ajung in fiecare stare
Muritorii doresc si cuceresc orice dusman
Salveaza moartea; dar cei care ezita
Condamnat la esec, saracie si vai,
Cauta-ma in zadar si implora-te inutil.
Raspund ca nu si nu ma mai intorc.
John James Ingalls, un senator american in secolul al XIX-lea, a scris aceasta oda principiului simplu, dar profund, ca „oportunitatea bate doar o data”.
Poemul descrie natura trecatoare a oportunitatilor si modul in care trebuie sa se pregateasca pentru a primi acele oportunitati odata ce bat, deoarece s-ar putea sa nu mai existe o a doua sansa.
9. Still I Rise de Maya Angelou (1928-2014)
Poti sa ma scrii in istorie
Cu minciunile tale amare, intortocheate,
Poti sa ma calci in pamant
Dar totusi, ca praful, ma voi ridica.
Te supara nadejdea mea?
De ce esti cuprins de intuneric?
Pentru ca merg ca si cum as avea puturi de petrol
Pompand in camera mea de zi.
La fel ca lunile si ca sorii,
Cu certitudinea mareelor,
La fel cum speranta izvoraste,
Totusi ma voi ridica.
Ai vrut sa ma vezi rupt?
Capul plecat si ochii in jos?
Umerii cad ca niste lacrimi.
Slabit de strigatele mele sufletesti.
Te jigneste trufia mea?
Nu o lua ingrozitor de greu
Pentru ca rad de parca am mine de aur
Sapat in curtea mea din spate.
Poti sa ma impusti cu cuvintele tale,
Ma poti taia cu ochii tai,
Poti sa ma omori cu ura ta,
Dar totusi, ca aerul, ma voi ridica.
Te supara sexualitatea mea?
Este o surpriza
Ca dansez de parca as avea diamante
La intalnirea coapselor mele?
Din colibele rusinii istoriei
Eu ma ridic
Sus dintr-un trecut care este inradacinat in durere
Eu ma ridic
Sunt un ocean negru, sarind si larg,
Umflare si umflaturi suport in val.
Lasand in urma nopti de groaza si frica
Eu ma ridic
Intr-o zi care e minunat de limpede
Eu ma ridic
Aducand darurile pe care le-au dat stramosii mei,
Eu sunt visul si speranta sclavului.
Eu ma ridic
Eu ma ridic
Eu ma ridic.
Totusi, I Rise este un poem al lui Maya Angelou despre fortele, vitejia si rezistenta unei femei de culoare sau a celor oprimati. Este o poezie despre depasirea sistemelor prejudiciabile si a nedreptatii. Cand este recitat de victime, formeaza un imn de speranta pentru cei asupriti.
Acest poem infatiseaza puterile necrutatoare ale celor provocati, ridicandu-se de fiecare data in mijlocul careia este doborat, batut si rupt. Este un poem foarte celebrat in comunitatea afro-americana.
10. Nimeni nu este o insula de John Donne (1572-1631)
Nici un om nu este o insula,
Intregul in sine,
Fiecare om este o bucata de continent,
O parte din principal.
Daca un bulgar este spalat de mare,
Europa este mai putin.
La fel ca si daca un promontoriu ar fi.
La fel ca si daca un conac al prietenului tau
Sau ale tale au fost:
Moartea oricarui om ma diminueaza,
Pentru ca sunt implicat in omenire,
Si de aceea, nu trimite niciodata sa stii pentru cine bat clopotelul;
Iti plateste.
Aceasta poezie explica legatura pe care ar trebui sa o aiba umanitatea. De asemenea, evidentiaza dependenta omenirii, deoarece nimeni nu este complet autosuficient. Poetul, John Donne, care a fost crestin, a descris aceasta legatura pe care o are omenirea, dar intentia poemului este predicata in diverse religii, ceea ce demonstreaza doar ca nicio persoana nu are toate raspunsurile, prin urmare, niciun om nu este o insula.
